Fișa tehnică a uleiului: ce spun vâscozitatea la 100 °C, TBN, cenușa și Noack?

Sau ce înseamnă de fapt cifrele din descrierea tehnică a uleiului?

În această secțiune: 7 articole
  1. Ce scrie pe eticheta uleiului de motor?
  2. Descifrarea etichetei
  3. Particularitățile marcajului uleiurilor auto
  4. Protecția împotriva uleiurilor contrafăcute
  5. Cum să nu cumpărați ulei contrafăcut: codul QR, vânzătorul și bonul
  6. Alegem uleiul de motor
  7. Fișa tehnică a uleiului: ce spun vâscozitatea la 100 °C, TBN, cenușa și Noack?

Pe un forum cineva a postat două tabele din fișele tehnice a două uleiuri 5W-30 și a dat verdictul: primul are indicele de vâscozitate 175, iar al doilea 160, indicele de bazicitate 11 față de 8, deci primul e mai bun și gata. Vă sună cunoscut? De fapt, o parte din aceste cifre sunt deja fixate de clasa de vâscozitate și de clasa de calitate, iar restul arată nu cât de bun este uleiul, ci pentru ce motor a fost făcut.

Pe scurt, fișa uleiului (descrierea tehnică, în engleză data sheet) este un tabel de indicatori tipici pe care producătorul de ulei îi măsoară pe eșantioane din produsele sale. În spatele fiecărui rând stă o metodă de laborator, de regulă americană ASTM, europeană CEC sau echivalentele lor ISO și DIN.

„Tipice” nu înseamnă garantate

Să începem cu scrisul mărunt de sub tabel. Marii producători scriu acolo aproximativ același lucru: valorile date sunt tipice pentru fabricația obișnuită, nu sunt o specificație, iar la fabrici diferite și în loturi diferite cifrele pot varia ușor. Cu alte cuvinte, producătorul de ulei nu garantează cifrele din tabel, ci conformitatea uleiului cu clasele și omologările tipărite pe bidon. Cifrele au doar caracter informativ, ca valoarea calorică de pe pachetul de biscuiți.

Și încă două lucruri. În primul rând, fișele îmbătrânesc: circulă descrieri datate 2019 sau 2020, iar într-una dintre ele este trecută direct clasa A3/B4 în ediția ACEA din 2010. În al doilea rând, o parte din „cifre” nu sunt deloc măsurători. Aproximativ jumătate din valorile vâscozității la temperatură înaltă HTHS pe care le-am adunat din fișe pentru catalogul nostru de uleiuri sunt scrise ca „≥3,5”, „≥2,9” sau „≥2,6”. Este limita clasei, copiată dintr-un document ACEA sau SAE, nu rezultatul măsurării uleiului concret. La fel cu cenușa: „1,0-1,6” sau „≤0,8” într-o fișă înseamnă doar „ne încadrăm în clasă”.

Ce arată fiecare rând

Rândurile principale ale fișei unui ulei de motor arată așa.

Indicator Metoda Ce arată Ce îl limitează deja
Vâscozitatea la 40 și 100 °C, mm²/s ASTM D445 cât de gros este uleiul în motorul cald și în cel fierbinte clasa SAE: intervalul la 100 °C
Indicele de vâscozitate (VI) ASTM D2270 cât se subțiază uleiul la încălzire nimic, se calculează din cele două precedente
HTHS, mPa·s CEC L-36-90, ASTM D4683 vâscozitatea la 150 °C în cuzineții arborelui cotit clasa SAE și clasa ACEA
CCS, mPa·s la −30 °C etc. ASTM D5293 dacă motorul se învârte cu demarorul pe ger cifra dinaintea lui W
MRV, mPa·s ASTM D4684 dacă pompa poate pompa uleiul pe ger cifra dinaintea lui W
Indice de bazicitate (TBN), mg KOH/g ASTM D2896 sau D4739 rezerva de aditivi care neutralizează acizii minimul din clasa ACEA
Cenușă sulfatată, % ASTM D874 cât rămâne necombustibil după arderea uleiului maximul din clasa ACEA
Volatilitate Noack, % CEC L-40-93, ASTM D5800 cât ulei se evaporă într-o oră la 250 °C maximul din clasa ACEA
Punct de curgere, °C ASTM D97 când uleiul nu mai curge în eprubetă nimic
Punct de inflamabilitate, °C ASTM D92 când vaporii uleiului se aprind în creuzet deschis nimic
Densitate la 15 °C, kg/m³ ASTM D4052 cât cântărește un litru nimic

Vâscozitatea la 40 și 100 °C și indicele de vâscozitate

Ce înseamnă cifrele clasei SAE este explicat în articolul cum se descifrează notația SAE, iar limitele fiecărei clase se găsesc în tabelul valorilor de vâscozitate. De aici prima concluzie: vâscozitatea la 100 °C din fișă nu adaugă aproape nimic la clasa de pe bidon. Un ulei SAE 30 trebuie să aibă între 9,3 și 12,5 mm²/s, iar 12,1 la unul și 11,8 la celălalt înseamnă doar că ambele sunt 30.

Indicele de vâscozitate se calculează din aceste două numere: cu cât e mai mare, cu atât uleiul se subțiază mai puțin la încălzire. Un indice ridicat au, de regulă, uleiurile pe baze hidrocracate și sintetice și cu îngroșători polimerici. În fișele adunate de noi el este în general 160-175 la uleiurile pentru autoturisme și 130-155 la cele pentru vehicule grele. Dar nu merită să comparați uleiurile după el: de ce două uleiuri 5W-40 se comportă diferit în motorul încălzit este explicat în articolul despre vâscozitatea uleiului la temperaturi de lucru. Dacă e bine sau rău pentru motorul dumneavoastră, știe doar producătorul mașinii.

HTHS: vâscozitatea acolo unde e cel mai cald

HTHS este vâscozitatea la 150 °C și la o viteză de forfecare foarte mare, adică în condițiile cuzinetului arborelui cotit. Ce înseamnă și pe unde trec limitele claselor ACEA este explicat în detaliu în articolul despre clasele ACEA. Aici spun un singur lucru: un HTHS mai mare nu înseamnă un ulei mai bun. Pentru C3 și A3/B4 trebuie să fie cel puțin 3,5 mPa·s, pentru C5 și C6 – între 2,6 și 2,9. Două uleiuri 5W-30 cu HTHS 3,0 și 3,5 sunt uleiuri pentru motoare diferite, nu unul „mai prost” și altul „mai bun”.

Frigul: CCS, MRV și punctul de curgere

Cifra dinaintea lui W o stabilesc două teste la rece. CCS arată dacă demarorul poate învârti motorul: pentru 5W vâscozitatea la −30 °C nu trebuie să depășească 6 600 mPa·s. MRV – dacă pompa de ulei îl poate pompa: pentru 5W este cel mult 60 000 mPa·s la −35 °C. Să luăm două fișe de uleiuri 5W-30 pentru vehicule grele: într-una CCS la −30 °C este 4 780 mPa·s, în cealaltă 6 200. Prima este pe ger puțin mai ușoară, dar ambele sunt 5W cinstite. Atenție la temperatura de lângă cifră: CCS la −25 °C și la −30 °C nu se pot compara între ele.

În schimb, punctul de curgere (pour point) este cel mai înșelător rând. Este temperatura la care uleiul mai curge într-o eprubetă răcită, iar standardul SAE J300 nu îl folosește deloc. În unele traduceri ale fișelor tehnice, el este numit uneori „punct de îngheț”, iar cititorul trage concluzia: uleiul cu −45 °C pornește la −40 °C. Nu. Motorul, de regulă, nu se va mai învârti cu mult înainte ca uleiul să înceteze să curgă în eprubetă. Pentru uleiurile de transmisie, în loc de CCS se scrie vâscozitatea Brookfield (ASTM D2983): conform standardului SAE J306, ea nu trebuie să depășească 150 000 mPa·s la −40 °C pentru 75W, la −26 °C pentru 80W și la −12 °C pentru 85W.

Indicele de bazicitate, cenușa și Noack

Indicele de bazicitate (TBN) este rezerva de aditivi alcalini care neutralizează acizii din produsele arderii. Dar iată buba: se măsoară prin două metode. ASTM D2896 titrează cu un acid mai tare și arată mai mult; ASTM D4739 – cu unul mai slab, iar același ulei va arăta după ea un număr mai mic. Deci uitați-vă ce metodă este indicată în fișă.

În plus, TBN merge în pereche cu cenușa: aditivii alcalini conțin în cea mai mare parte calciu sau magneziu, iar după arderea uleiului ei devin cenușă sulfatată. De ce cenușa dăunează filtrului de particule și cât este permis în clasele A/B și C este explicat în articolul despre dieselul cu filtru de particule. Nu e de mirare că ACEA cere de la A3/B4 (cu cenușă ridicată) un TBN de cel puțin 10, iar de la C3 și C4 (cu cenușă medie și redusă) – cel puțin 6, ambele numere după metoda ASTM D2896. Uleiurile pentru vehicule grele au minimuri proprii după aceeași metodă: E4 – cel puțin 12, E7 – 9, E8 și E11 – 7. În fișele adunate de noi, TBN este în general 8-10 la uleiurile pentru autoturisme și 10-12 la cele pentru vehicule grele. Un ulei C3 cu TBN 7 nu este „mai slab” decât un A3/B4 cu 11 – este pentru un motor în care nu se poate turna ulei cu cenușă ridicată.

Noack este pierderea de masă a uleiului ținut o oră la 250 °C. Cu cât numărul e mai mic, cu atât uleiul pierde mai puține fracții ușoare în motorul fierbinte. ACEA limitează cifra la 13% pentru majoritatea claselor pentru autoturisme și la 11% pentru C4. Diferența dintre 9 și 11% la două uleiuri care au trecut limita clasei este, cel mai probabil, imperceptibilă pentru un motor obișnuit.

Punctul de inflamabilitate și densitatea sunt cifre pentru controlul în producție, iar șoferului îi spun foarte puțin: un ulei cu densitatea 845 kg/m³ nu este „mai ușor pentru motor” decât unul cu 860.

De ce nu se pot compara uleiurile după o singură cifră

Acum despre verdictul de pe forum. E greșit din cel puțin patru motive.

1. Cifra a fost deja fixată de clasă. Vâscozitatea la 100 °C este limitată de clasa SAE, HTHS – de clasele SAE și ACEA, cenușa, TBN și Noack – de clasa ACEA. În interiorul acestor limite „mai mult” nu înseamnă „mai bine”.

2. Metodele și condițiile sunt diferite. TBN după D2896 și după D4739, CCS la −25 și la −30 °C – numere diferite chiar pentru același ulei.

3. Valorile „tipice” nu sunt garantate. Alt lot, altă fabrică, o fișă veche – și diferența de câteva unități nu valorează nimic.

4. Cifrele sunt legate între ele. Un TBN mai mare înseamnă, de regulă, mai multă cenușă, iar un HTHS mai mare – un ulei nepotrivit pentru un motor proiectat pentru C5.

Ce este cu adevărat util din fișă

Repet: uleiul se alege după cerințele constructorului – omologare, clasă, vâscozitate – și fișa nu schimbă această ordine. Mai întâi cartea de service, apoi bidonul cu omologarea și clasa potrivite, iar cum vă asigurați că omologarea este adevărată este explicat în articolul cum verificați omologarea uleiului.

Abia după aceea fișa poate fi utilă. Ea confirmă că uleiul este cu cenușă ridicată sau redusă, că valoarea lui HTHS corespunde clasei dumneavoastră, nu celei vecine, și că producătorul a indicat metodele, nu doar numere rotunde. Și dacă în loc de cifre sunt numai „≥” și „îndeplinește”, și aceasta e o informație.

Așadar, fișa uleiului nu este o foaie matricolă, ci o descriere a motorului pentru care a fost făcut uleiul. Dacă descrierea coincide cu ce cere cartea dumneavoastră de service, restul cifrelor le puteți citi cu interes, dar nu merită să alegeți după ele.