Din nou despre vâscozitatea uleiului
Despre vâscozitatea prea mare și prea mică a uleiului
În această secțiune: 7 articole
Pe forumul site-ului se pune foarte des, în esență, aceeași întrebare: ce vâscozitate a uleiului auto este mai bine să alegeți pentru diferite motoare și de ce service-urile oficiale toarnă uneori altceva decât scrie în manualul de utilizare. Ținând cont de frecvența unor asemenea întrebări, mi s-a părut că trebuie să revin încă o dată la tema vâscozității uleiurilor auto.
Numai că de data aceasta vom porni de la capătul opus și vom pune întrebarea altfel: ce este mai rău pentru motor, o vâscozitate prea mare sau una prea mică a uleiului de motor? Și ce se întâmplă în motor când vâscozitatea nu corespunde cerințelor producătorului mașinii?
Despre vâscozitate se discută adesea de parcă motorul ar lucra toată ziua într-un singur regim. De fapt, într-o zi uleiul parcurge drumul de la o parcare înghețată până la o autostradă fierbinte, iar în fiecare regim „rău” înseamnă altceva. De aceea să le luăm pe rând.
De la dimineața geroasă la autostrada de vară
Pornirea la rece la −20 °C. Aici totul depinde de cifra dinaintea lui W. Uleiul rece este de sute de ori mai gros decât într-un motor încălzit, iar demarorul trebuie să învârtă arborele cotit, în timp ce pompa trebuie să-l împingă prin canale până la cele mai îndepărtate ansambluri. La −20 °C, uleiurile 0W, 5W și 10W fac față, iar 15W este deja la limită. A doua cifră nu joacă în această etapă niciun rol. Cum se citesc ambele cifre, am explicat în articolul despre indicele de vâscozitate.
Încălzirea. Lichidul de răcire se încălzește mai repede decât uleiul: acul de temperatură e deja la jumătatea scalei, iar uleiul din baie este încă vizibil mai rece și mai gros decât cel de regim. De aceea primii kilometri e mai bine să-i parcurgeți calm, fără turații mari (mai multe despre încălzire).
Orașul. Drumurile scurte și aglomerația sunt cel mai perfid regim. Uleiul adesea nu apucă să se încălzească cum trebuie, în el se adună condens, iar în motoarele pe benzină cu injecție directă se adună și combustibil, care îl diluează. Adică, în exploatarea reală, uleiul devine nu rareori mai fluid decât scrie pe bidon. Este încă un argument să nu coborâți sub cerințele producătorului auto: diluarea a luat-o deja în calcul constructorul, iar „rezerva în jos” pe care v-o faceți singuri o va mânca orașul.
Autostrada sub sarcină și ziua toridă. Un drum lung cu viteză mare și încărcătură completă, o urcare lungă cu remorcă sau o coloană la +35 °C cu aerul condiționat pornit, și uleiul se încinge cel mai tare. În cuzineți, lângă segmenți și în lagărul turbinei este mult mai fierbinte decât în baie. Aici nu mai contează cifra dinaintea lui W, ci a doua cifră și un indicator care, de obicei, nu e scris cu litere mari pe etichetă.
HTHS: vâscozitatea acolo unde e cel mai greu
HTHS (high temperature, high shear) este vâscozitatea uleiului la 150 °C și la o viteză de forfecare foarte mare, adică în condiții apropiate de cele ale unui cuzinet încărcat. Două uleiuri 5W-30 cu aceleași cifre pe bidon pot avea HTHS diferit, și tocmai aici se despart. Uleiurile clasice ACEA A3/B4, C3 și C4 au HTHS de cel puțin 3,5 mPa·s. Cele economice A5/B5 au între 2,9 și 3,5 mPa·s, C2 cel puțin 2,9, C5 și C6 între 2,6 și 2,9, iar C7 și mai puțin.
HTHS mai mic înseamnă frecare mai mică și un consum de combustibil ușor redus, dar și o peliculă mai subțire. De aceea astfel de uleiuri se fac doar pentru motoare la care constructorul a ales, pentru această peliculă mai subțire, cuzineții, jocurile, prelucrarea suprafețelor și pompa, iar producătorul auto a verificat totul prin încercări. Într-un motor conceput pentru 3,5 mPa·s, un ulei cu HTHS 2,6 nu se trădează la pornirea la rece, dar pe autostrada fierbinte nu va mai exista rezerva de rezistență a peliculei. De ce contează comportamentul vâscozității în motorul fierbinte, și nu o singură cifră de pe etichetă, este explicat în articolul despre vâscozitatea uleiului la temperaturi de lucru.
De ce service-ul recomandă altceva decât scrie în manual
Se întâmplă ca reprezentanța oficială să toarne altă vâscozitate decât cea scrisă în manualul dumneavoastră, iar motivele nu sunt întotdeauna rele:
- clima și manualul regional: pentru piețe cu climate diferite, producătorul auto poate da recomandări diferite, iar un manual editat pentru altă țară nu coincide neapărat cu cel după care lucrează reprezentanța locală;
- buletine de service ulterioare: producătorul auto are dreptul să revizuiască cerințele și după lansarea modelului, să permită o omologare nouă sau să înlocuiască o clasă depășită;
- regimul de întreținere: pentru același motor cu interval de schimb fix, producătorul poate admite o altă omologare decât pentru intervalul prelungit Longlife;
- pur și simplu ce este în depozit: se întâmplă și așa, un butoi cu un singur ulei, cu care se deservește tot ce vine.
Primele trei motive sunt perfect legitime, iar service-ul va putea arăta un document. Al patrulea nu. Așadar, cereți nu cuvinte, ci numărul buletinului sau pagina din documentația de service. Dacă vi le arată, bine; dacă răspund „noi facem mereu așa”, trageți singuri concluziile.
Cum aflați cerința reală a motorului dumneavoastră
Începeți cu manualul de utilizare sau cu cartea de service. La producătorii auto europeni, principalul lucru de acolo este omologarea. De exemplu, VW 504 00/507 00 înseamnă, de regulă, 5W-30 cu HTHS de cel puțin 3,5 mPa·s, iar MB 229.5 este un ulei cu conținut ridicat de cenușă, cu aceeași limită. Dacă omologarea este indicată, alegeți vâscozitatea dintre uleiurile pe a căror etichetă ea apare. În alte manuale există un tabel de vâscozități în funcție de temperatura aerului: benzile arată în ce interval de temperaturi se poate folosi 5W-30, 10W-40 etc. Aveți nevoie de cea a cărei bandă acoperă și gerurile dumneavoastră de iarnă, și canicula de vară. Valorile limită ale claselor SAE sunt adunate în tabelul valorilor de vâscozitate.
Pe scurt, vâscozitatea nu se alege pentru un singur regim. Motorul trăiește și pe ger, și în coloană, și pe autostradă, iar producătorul auto a ales un ulei care le suportă pe toate în acest motor anume. Uleiul mai fluid cedează acolo unde sarcina e cea mai mare, iar cel mai vâscos, acolo unde motorul e cel mai vulnerabil, pe ger și în timpul încălzirii. Niciunul nu este o „rezervă de rezistență”: rezerva este deja inclusă în cerința scrisă de producătorul auto.