„Sintetic” pe etichetă: ce se află de fapt în bidon?
Sau se poate avea încredere în cuvântul „synthetic” de pe bidon?
În această secțiune: 7 articole
Așadar, pe raft stau trei bidoane de aceeași vâscozitate. Pe primul scrie cu litere mari „100% sintetic”, pe al doilea, mai modest, „tehnologie sintetică”, iar pe al treilea, german, un nedeslușit „HC-Synthese”. Vânzătorul, desigur, îl recomandă pe primul: doar e „adevărat”. Vi se pare cunoscut?
De fapt, cuvântul „sintetic” de pe etichetă nu mai înseamnă de mult aproape nimic. Ce este hidrocracarea am analizat deja într-un articol separat: pe scurt, este o prelucrare chimică profundă a bazei petroliere, după care aceasta se apropie ca proprietăți de una sintetică. Cum a ajuns însă uleiul hidrocracat să fie „sintetic” și ce trebuie să știe cumpărătorul din toate astea, vom încerca să lămurim.
Cinci grupe de uleiuri de bază
Mai întâi, puțină ordine în termeni. Institutul American al Petrolului (API) împarte, în sistemul său de licențiere a uleiurilor de motor, toate uleiurile de bază în cinci grupe. Le împarte nu după cuvintele de pe etichetă, ci după parametri măsurabili: conținutul de hidrocarburi saturate, conținutul de sulf și indicele de vâscozitate (cu cât e mai mare, cu atât uleiul se subțiază mai puțin la încălzire).
Grupa I. Baza minerală clasică, curățată de impurități nedorite cu solvenți, după metoda veche. Conține mai puțin de 90% hidrocarburi saturate sau mai mult de 0,03% sulf, iar indicele de vâscozitate este între 80 și 120.
Grupa II. Același petrol, dar rafinat cu hidrogen (hidrotratare, adesea deja și hidrocracare moderată). Hidrocarburi saturate cel puțin 90%, sulf cel mult 0,03%, același indice de vâscozitate: între 80 și 120. Pe etichetă, acesta este de regulă tot un ulei „mineral”.
Grupa III. Aceeași materie primă petrolieră după hidrocracare profundă, în condiții mai severe: cerințele pentru sulf și hidrocarburi saturate sunt ca la grupa II, iar indicele de vâscozitate este de cel puțin 120. Acesta este uleiul hidrocracat, chiar cel pe care bidoanele îl numesc cel mai des „sintetic”.
Grupa IV. PAO (polialfaolefine): sinteză în sensul propriu al cuvântului. Această bază nu se extrage din petrol, ci se sintetizează într-o fabrică chimică.
Grupa V. Tot ce nu a intrat în primele patru grupe, în primul rând esterii.
Rețineți: cuvântul „sintetic” nu apare deloc în această clasificare. Există grupe, iar cum se numește uleiul de pe bidon hotărăște departamentul de marketing.
Cum a ajuns uleiul hidrocracat „sintetic”
Încă la sfârșitul anilor 1990, în reclama la uleiurile de motor, „sintetic” era numit, de regulă, uleiul pe bază de PAO. Apoi Castrol a trecut uleiul său sintetic pentru piața americană pe o bază hidrocracată din grupa III, păstrând însă cuvântul „sintetic” pe bidon. Mobil s-a plâns. Plângerea nu a fost judecată de o instanță, ci de Divizia Națională de Publicitate (NAD) a organizațiilor americane Better Business Bureau, un organism de autoreglementare a publicității. În aprilie 1999, aceasta a fost de acord cu argumentele Castrol: un ulei pe bază din grupa III poate fi promovat ca sintetic. Mobil nu a contestat decizia.
Ce a urmat nu e greu de ghicit. Hidrocracarea este mult mai ieftină decât sinteza, iar cuvântul „sintetic” se vinde mai bine, așa că majoritatea marilor producători și-au trecut uleiurile „sintetice” pe grupa III. Cam ca un cârnat „de casă” din supermarket: nimeni nu a promis că a fost făcut acasă. Tocmai de aceea uleiul hidrocracat nu poate fi deosebit, de regulă, de unul sintetic după etichetă (mai multe în articolul cum deosebim uleiul hidrocracat).
Excepția germană: HC-Synthese
Nu peste tot s-a acceptat asta. În Germania, un producător a dat în judecată un concurent care promova un ulei pe bază hidrocracată drept „ulei de motor complet sintetic de nouă generație” (vollsynthetisch). Tribunalul Regional din Köln a respins acțiunea în 2015, Curtea de Apel din Köln a interzis o astfel de formulare, iar la 21 iunie 2018 Curtea Federală de Justiție a Germaniei (BGH, cauza I ZR 157/16) a confirmat interdicția.
Logica instanței este simplă și, după mine, sănătoasă: cumpărătorul care vede cuvintele „complet sintetic” se așteaptă la o categorie aparte, mai scumpă: baze din grupa IV sau V, adică PAO sau esteri. Iar dacă în bidon se află ulei hidrocracat, cumpărătorul este indus în eroare.
Instanța nu a inventat termeni noi. Dar etichetele germane vorbesc astăzi mai cinstit: uleiurile pe bază din grupa III sunt marcate acolo, de obicei, „HC-Synthese” (HC vine de la englezescul hydrocracking, adică hidrocracare). Așadar, aceste litere de pe un bidon german înseamnă un ulei hidrocracat numit pe nume, nu ceva mai prost.
Trebuie înțeles însă altceva: aceasta este o regulă germană. Nici în UE în ansamblu, nici în Ucraina nu există o definiție juridică a „sinteticului” pentru uleiul de motor. Adică, pe majoritatea piețelor, cuvântul „synthetic” de pe bidon poate însemna deopotrivă PAO, esteri sau ulei hidrocracat din grupa III.
GTL, PAO, esteri: ce și unde astăzi
Între timp, nici hidrocracarea însăși nu a stat pe loc.
În primul rând, s-au răspândit bazele numite în industrie, neoficial, III+: baze hidrocracate cu un indice de vâscozitate deosebit de ridicat. Clasificarea API nu are o grupă separată pentru ele, formal este tot grupa III.
În al doilea rând, au apărut bazele GTL (gas-to-liquids, adică „gaz în lichid”), făcute nu din petrol, ci din gaz natural. Cel mai cunoscut exemplu este fabrica Pearl GTL a companiei Shell din Qatar, care produce ulei de bază din 2011. Materia primă e alta, dar după clasificarea API este tot grupa III.
În consecință, tocmai grupele III și III+ stau astăzi la baza majorității uleiurilor cu inscripția „sintetic” și au scos PAO din multe rețete de uleiuri „complet sintetice”.
Iar PAO și esterii nu au dispărut. Se folosesc în continuare, mai ales în uleiuri scumpe și sportive, precum și în uleiurile 0W, unde contează în special volatilitatea scăzută și fluiditatea la ger. Doar că de pe etichetă nu aflați asta decât rareori: compoziția bazei este secret comercial al producătorului, iar „synthetic” poate scrie pe oricare dintre ele.
Ce înseamnă toate acestea pentru cumpărător?
Înseamnă că „sinteticul” pe grupa III este o înșelăciune și că ați fost păcăliți? Nu. Un ulei de calitate pe bază din grupa III, cu omologările necesare, nu este o contrafacere și nici un sintetic „neadevărat”, ci un ulei de motor modern, normal. Omologarea o dă producătorul auto în urma încercărilor uleiului finit, nu după numele bazei lui. Iar dacă uleiul a trecut încercările, motorului dumneavoastră îi este indiferent dacă baza provine din petrol, din gaz sau dintr-o fabrică chimică.
De aceea, în practică totul se reduce la câteva reguli simple.
1. Uitați-vă la omologările, clasele de calitate și vâscozitatea cerute de producătorul mașinii dumneavoastră, nu la cuvântul „synthetic”. Ele, nu inscripția cu litere mari, hotărăsc dacă uleiul se potrivește motorului dumneavoastră (mai multe în articolul ce sunt omologările uleiurilor). Și rețineți: „corespunde cerințelor” de pe bidon nu este încă o omologare, ci doar o promisiune a producătorului uleiului.
2. Nu plătiți în plus pentru un cuvânt. Dacă un ulei pe PAO sau esteri are aceleași omologări ca unul hidrocracat, dar costă vizibil mai mult, dacă diferența merită banii, hotărâți dumneavoastră. Cerințele producătorului mașinii dumneavoastră le îndeplinesc amândouă.
3. Sinteticul nu este necesar întotdeauna. Dacă uleiul cu omologarea și vâscozitatea necesare este numit pe etichetă semisintetic sau mineral, motorul nu are de suferit din cauza lui (despre asta, în articolul ce e mai bine: sintetic sau mineral).
4. Contrafacerea este cu totul altceva. Contrafacerea este un lichid necunoscut într-un bidon de marcă cunoscută, care nu are nimic în comun nici cu inscripția, nici cu omologările. Cum să nu o cumpărați, citiți în articolul cum să nu cumpărați ulei contrafăcut.
Repet încă o dată: uleiurile de motor nu se împart în sintetice, hidrocracate și minerale, ci în potrivite și nepotrivite pentru motorul dumneavoastră (vezi articolul se pot folosi uleiurile hidrocracate). Cuvântul „sintetic” de pe etichetă nu garantează nimic: contează doar omologările, clasele de calitate și vâscozitatea cerute de producătorul auto.