ATF, CVT și DSG: ce se toarnă în cutiile de viteze moderne?
Sau de ce „ATF” pe bidon nu înseamnă încă nimic?
În această secțiune: 15 articole
- Pe scurt: despre schimbul uleiului de transmisie
- Alegerea lichidului de răcire
- Lichidul de răcire
- Pe scurt: uleiurile de transmisie
- Tosol și antigel, lichidele tehnice ale mașinii noastre
- Etilenglicolul și alte realizări în apărarea mașinii
- Folosirea aditivilor antigel iarna
- Ce este antigelul?
- Antigelul astăzi: G12evo, G13 și de ce culoarea nu spune nimic
- Lichid de frână DOT 4 LV: ce se completează și când se schimbă?
- ATF, CVT și DSG: ce se toarnă în cutiile de viteze moderne?
- De ce uleiuri și lichide are nevoie o mașină electrică?
- Uleiul de transmisie: GL-4 sau GL-5, 75W-90 sau 80W-90?
- ZF TE-ML, MAN 341, MB 236: ce înseamnă omologările uleiurilor de transmisie?
- ATF universal: ce înseamnă o listă de douăzeci de specificații?
Așadar, aveți o mașină second-hand cu cutie automată, adusă din altă parte a Europei sau din SUA, și e timpul să vă gândiți la lichidul din cutie. Pe raftul magazinului sunt bidoane cu inscripțiile „ATF”, „CVT”, „DCT”, „universal pentru toate cutiile automate”, iar vânzătorul vă asigură că „ATF e ATF”. Vă sună cunoscut?
De fapt, nu există un lichid universal pentru cutiile automate. Despre cum se folosește corect o cutie automată s-a vorbit deja în articolul cum prelungiți viața cutiei automate, iar regula principală de acolo (fără înlocuitori) contează și mai mult pentru cutiile moderne.
Pe scurt, ATF (automatic transmission fluid) nu este un standard, ci doar denumirea unei întregi clase de lichide, la fel de generală ca „ulei de motor”. Inscripția „ATF” pe bidon e cam ca inscripția „medicament” pe o cutie din farmacie: adevărat, dar din ea nu înțelegeți cu ce vă tratați. Ce trebuie să fie înăuntru stabilește omologarea producătorului cutiei sau a mașinii.
Cutia automată clasică: de la DEXRON-III la ULV
Pe vremuri totul era relativ simplu. Multe cutii automate se umpleau cu lichide după specificațiile a doi producători auto americani (DEXRON la GM și MERCON la Ford), iar aceste denumiri se treceau pe bidoane ca numitor comun. De aici și obiceiul vânzătorilor de a numi orice lichid pentru automat „dexron” (apropo, culoarea lichidului, ca și în cazul antigelului, nu spune nimic despre compoziția lui).
Dar nici aceste specificații nu au rămas pe loc. GM a înlocuit demult DEXRON-III cu DEXRON-VI, un lichid cu vâscozitate mai mică și durată de viață mai lungă, iar toate licențele pentru DEXRON-III au expirat încă la sfârșitul lui 2006. La Ford, echivalentul aceleiași generații a fost MERCON LV. Așadar, inscripția „DEXRON-III” pe un bidon modern înseamnă, de regulă, doar „îndeplinește cerințele”, adică specificația și-a atribuit-o singur producătorul lichidului (mai multe despre asemenea inscripții în articolul despre omologările uleiurilor).
Mai departe, lucrurile se complică. Cutiile automate moderne au mult mai multe trepte decât odinioară (până la zece) și, pentru economie de combustibil, se umplu cu lichide cu vâscozitate și mai mică. De exemplu, pentru cutia automată cu zece trepte dezvoltată în comun de GM și Ford au apărut DEXRON ULV și MERCON ULV (ULV – ultra low viscosity, vâscozitate ultrascăzută). Pentru cutiile mai vechi asemenea lichide nu sunt destinate, iar lichidele vechi, la rândul lor, nu se potrivesc cutiilor noi.
Se întâmplă ca un lichid mai nou să îl înlocuiască oficial pe unul mai vechi (GM, de exemplu, permite în general umplerea cu DEXRON-VI și în cutiile sale automate mai vechi), dar aceasta este decizia producătorului cutiei, nu a vânzătorului. În cutia automată se toarnă doar lichidul a cărui omologare este indicată în cartea de service sau în manualul de utilizare: nu unul „asemănător”, nu unul „mai nou” și nu unul „universal”. Cel mai simplu rămâne lichidul original al producătorului mașinii, iar dacă nu, doar un lichid cu omologarea acestuia.
Variatorul (CVT): fiecare marcă cu lichidul ei
Variatorul este cu totul o altă poveste. În variatorul clasic nu există angrenaje care se schimbă: cuplul este transmis de o curea metalică sau de un lanț între două discuri conice cu diametru variabil, și îl transmite tocmai prin frecare. Adică lichidul din variator nu trebuie doar să ungă, ci și să asigure curelei o aderență corectă la discuri.
Iar lucrul important este că lichidele pentru variatoare nu sunt interschimbabile nu doar cu ATF, ci nici între ele: de regulă, fiecare producător o dezvoltă pe a lui, pentru construcția lui. Mai mult, ele diferă și în cadrul aceleiași mărci. De exemplu, la variatoarele Nissan mai noi, în locul lichidului NS-2 este prevăzut NS-3, la Toyota, în locul CVT Fluid TC, este CVT Fluid FE, cu vâscozitate mai mică, și nici aici nu se toarnă unul în locul celuilalt. Care anume trebuie mașinii dumneavoastră vă spune doar documentația ei.
Personal, inscripțiile „pentru toate variatoarele” mă pun în gardă: dacă lichidele producătorilor auto nu sunt interschimbabile între ele, cum să le înlocuiască pe toate un singur bidon?
Cutii cu dublu ambreiaj (DSG, DCT)
Cutia cu dublu ambreiaj (la Volkswagen se numește DSG, denumirea generală este DCT) este, în esență, alcătuită din două cutii mecanice într-o singură carcasă, comandate de electronică: cât timp funcționează o treaptă, următoarea e deja pregătită. Și aici e important să știți ce fel de ambreiaj are cutia dumneavoastră.
1. Cutia „uscată”. Ambreiajele lucrează fără lichid, ca la o cutie mecanică obișnuită; asemenea cutii se montează în mare parte pe mașini cu cuplu mic sau mediu. În partea ei cu angrenaje se toarnă ulei de transmisie pentru cutii mecanice, cel prevăzut de producător (iar hidraulica de comandă a unora dintre ele mai are și un lichid separat).
2. Cutia „umedă”. Ambreiajele lucrează în lichid; de regulă, sunt cutii pentru motoare mai puternice. Lichidul pentru ele este special: trebuie să protejeze simultan angrenajele, ca un ulei de transmisie, și să asigure ambreiajelor frecarea corectă, ca un ATF. Așadar, aici nu se potrivește nici ATF obișnuit, nici ulei de transmisie obișnuit.
În schimb, „robotul” cu un singur disc, întâlnit des la mașinile second-hand mai vechi, nu este deloc DCT, ci de fapt o cutie mecanică obișnuită cu acționare automată a ambreiajului: în cutie se toarnă uleiul de transmisie prevăzut de producător, iar în hidraulica de acționare, dacă există, un lichid propriu.
Din exterior nu le puteți distinge întotdeauna, așa că nu credeți pe cuvânt nici vânzătorul, nici prietenul „priceput”: uitați-vă în documentația pentru cutia dumneavoastră, după codul ei (se află pe plăcuța sau pe ștanța de pe carcasa cutiei, iar reprezentanța îl stabilește după VIN).
Cutia mecanică: GL-4 sau GL-5
Ar părea că aici totul e clar: cu cât cifra din clasa API e mai mare, cu atât mai bine. Nu chiar. Pe bidoanele cu ulei de transmisie apar cel mai des două categorii API, GL-4 și GL-5. GL-5 este concepută pentru transmisiile hipoide puternic solicitate ale punților motoare. GL-4 se indică astăzi mai ales pentru anumite cutii de viteze mecanice, ale căror sincronizatoare au nevoie de proprietăți de frecare proprii ale uleiului.
Adică GL-4 și GL-5 nu sunt uleiuri „mai slabe” și „mai bune”, ci uleiuri pentru ansambluri diferite, iar GL-5 nu îl înlocuiește automat pe GL-4: un ulei excelent în diferențial poate să nu se potrivească unei cutii sincronizate. Iar dubla inscripție „GL-4/GL-5” pe același bidon înseamnă doar că producătorul uleiului declară ambele categorii; dacă se potrivește tocmai cutiei dumneavoastră decide, din nou, omologarea producătorului auto.
Nu zâmbiți: chiar API, în lista sa actuală de categorii (API 1560), l-a mutat pe GL-4 printre cele „neutilizate”, pentru că nu mai există echipament pentru testarea lui. Dar producătorii auto continuă să indice GL-4 pentru cutiile lor, iar producătorii de ulei îl scriu pe bidoane. Doar că în spatele acestei inscripții nu mai există un test real, și cu atât mai important e să căutați pe etichetă nu doar „GL-4”, ci omologarea producătorului mașinii dumneavoastră.
S-a schimbat și vâscozitatea: standardul SAE J306 pentru uleiurile de transmisie, în ediția 2019, a primit clase noi, mai fluide, SAE 65, 70 și 75 (fără litera W, deci nu le confundați cu binecunoscutul 75W), ca uleiul să consume mai puțin degeaba din putere. Regula e aceeași ca la motor: vâscozitatea este doar cea din documentație.
„Umplut pe toată durata de viață”: adevăr sau nu
Multe cutii automate, variatoare și cutii mecanice sunt declarate de producător fără întreținere: lichidul, chipurile, e umplut pe toată durata de viață. Trebuie înțeles că această „durată” o numără producătorul însuși: de regulă, pentru condiții de utilizare „ideale” și, cel mai probabil, cu ochii pe garanție, nu pe al doilea proprietar. Iar lichidul din cutie se încălzește și, în timp (cu kilometrajul), își pierde proprietățile, orice ar scrie în broșura publicitară.
Ce înseamnă asta pentru un șofer obișnuit? Dacă mașina e nouă și în garanție, faceți cum scrie în cartea de service. Dacă ați cumpărat însă o mașină second-hand cu istoric necunoscut, „pe toată durata de viață” înseamnă un singur lucru: nu se știe cât a servit deja acest lichid. Merită să mergeți la un service care cunoaște tocmai o asemenea cutie: să verificați nivelul și starea lichidului și, la nevoie, să-l schimbați după procedura producătorului și cu lichidul prevăzut de el. Pentru cutia mecanică, regula nu s-a schimbat: verificați nivelul și completați doar cu uleiul prevăzut de producător (mai multe despre schimbul uleiului de transmisie).
Repet încă o dată: lichidul pentru cutia de viteze se alege la fel ca uleiul de motor, după omologarea producătorului mașinii, nu după inscripția „ATF”, „CVT” sau „DSG” de pe bidon. Repararea unei cutii automate moderne, a unui variator sau a unei cutii „umede” costă incomparabil mai mult decât cel mai scump lichid original, așa că dacă merită să economisiți tocmai aici, hotărâți singuri.
Citiți și: