Uleiul de transmisie: GL-4 sau GL-5, 75W-90 sau 80W-90?

Sau de ce o cifră mai mare pe bidonul de ulei de transmisie nu înseamnă încă un ulei mai bun?

În această secțiune: 15 articole
  1. Pe scurt: despre schimbul uleiului de transmisie
  2. Alegerea lichidului de răcire
  3. Lichidul de răcire
  4. Pe scurt: uleiurile de transmisie
  5. Tosol și antigel, lichidele tehnice ale mașinii noastre
  6. Etilenglicolul și alte realizări în apărarea mașinii
  7. Folosirea aditivilor antigel iarna
  8. Ce este antigelul?
  9. Antigelul astăzi: G12evo, G13 și de ce culoarea nu spune nimic
  10. Lichid de frână DOT 4 LV: ce se completează și când se schimbă?
  11. ATF, CVT și DSG: ce se toarnă în cutiile de viteze moderne?
  12. De ce uleiuri și lichide are nevoie o mașină electrică?
  13. Uleiul de transmisie: GL-4 sau GL-5, 75W-90 sau 80W-90?
  14. ZF TE-ML, MAN 341, MB 236: ce înseamnă omologările uleiurilor de transmisie?
  15. ATF universal: ce înseamnă o listă de douăzeci de specificații?

Așadar, în cartea de service a mașinii dumneavoastră, pentru cutia manuală scrie „API GL-4, SAE 75W-90”. Pe raft, alături, stau bidoane cu GL-4, GL-5, „GL-4/GL-5”, „GL-4+” și chiar unul cu un MT-1, iar vânzătorul vă sfătuiește: „Luați GL-5, e mai sus, acoperă tot”. Vi se pare cunoscut? De fapt, GL-4 și GL-5 nu sunt două trepte de calitate, ci uleiuri pentru ansambluri diferite, iar un GL-5 „mai de sus”, turnat într-o cutie care cere GL-4, poate face rău.

Despre esențial s-a vorbit deja în articolul despre lichidele pentru cutiile de viteze: GL-5 este conceput pentru angrenajele hipoide ale punților, GL-4 se indică pentru anumite cutii manuale, iar standardul de vâscozitate SAE J306 în ediția din 2019 a primit clase noi, mai fluide. Aici vom analiza mai în profunzime ce se află în spatele fiecărei inscripții de pe bidon.

Ce spune API însuși: seria de la GL-1 la MT-1

Categoriile uleiurilor de transmisie sunt descrise în documentul Institutului American al Petrolului (API) cu numărul 1560. În a noua sa ediție (noiembrie 2023), seria arată astfel:

Categoria Pentru ce (conform API 1560) Statut în API 1560
GL-1 cutii de viteze manuale în condiții ușoare, ulei fără aditivi de extremă presiune (EP) nu se folosește
GL-2 punți cu angrenaj melcat nu se folosește
GL-3 cutii de viteze manuale în condiții moderat grele și grele; punți cu angrenaj spiro-conic în condiții ușoare și moderate; nu pentru punți hipoide nu se folosește
GL-4 punți cu angrenaj spiro-conic în condiții moderat grele și grele sau cu angrenaj hipoid în condiții moderate; unele cutii de viteze manuale și transaxle nu se folosește
GL-5 angrenajele hipoide ale punților: sarcini de șoc la viteză, cuplu mare la turație mică în vigoare
GL-6 angrenaje hipoide cu decalaj foarte mare al axei pinionului nu se folosește
MT-1 cutii de viteze manuale nesincronizate ale autobuzelor și camioanelor nu se folosește

Două lucruri îi surprind aici pe mulți. Primul: GL-4, prin definiția API, este în primul rând o categorie pentru punți, iar în cutii se toarnă acolo unde a decis producătorul. Al doilea: ca fiind în vigoare, API recunoaște doar GL-5, iar restul, împreună cu GL-4 și MT-1, le-a mutat la „nu se folosesc”: fie producătorii auto și-au schimbat cerințele, fie a dispărut echipamentul pentru încercări. Despre GL-4, API scrie direct: inscripția continuă să fie folosită pe bidoane, dar nu mai există cu ce să fie verificată, așa că cumpărătorului i se recomandă să ceară furnizorului documente despre încercările mai vechi.

De unde vine atunci GL-4 pe bidoanele noi? O publicație de specialitate despre lubrifianți a descris încă din 2010 o metodă răspândită: se ia un pachet de aditivi care a trecut încercările pentru GL-5 și se pune jumătate din doză. După cum scria aceeași publicație, niciun document API, SAE sau ASTM nu descrie o asemenea metodă. Așadar, în spatele inscripției „GL-4” de pe un bidon nou stă, de regulă, cuvântul producătorului uleiului: astăzi nu mai există cu ce să fie verificat după metodologia API.

De ce GL-5 nu înlocuiește GL-4: sincronizatoare și sulf

În perechea hipoidă a punții, dinții nu doar rulează, ci și alunecă puternic unul pe altul, sub o presiune uriașă. Ca metalul să nu se gripeze, în ulei se pun aditivi EP cu sulf și fosfor: încălzindu-se în zona de contact, ei reacționează cu suprafața oțelului și formează o peliculă protectoare. Pentru punte, exact ce trebuie.

În schimb, într-o cutie sincronizată inelele sincronizatoarelor sunt uneori din alamă, din bronz sinterizat sau cu strat de molibden, iar uleiul trebuie să asigure acolo o anumită frecare, ca sincronizatorul să egalizeze turațiile roților dințate. După aprecierea publicației de specialitate Machinery Lubrication, în uleiurile GL-4 aditivii cu sulf și fosfor sunt, în general, de două ori mai puțini decât în GL-5, iar excesul acestor aditivi poate coroda, la cald, metalul moale, „galben”. În plus, unui ulei conceput pentru punte îi lipsesc adesea proprietățile de frecare de care are nevoie sincronizatorul. Rezultatul: sincronizatoare uzate prematur și, odată cu ele, scrâșnete la schimbarea treptelor. E cam ca soluția de curățat cuptorul: scoate de minune grăsimea arsă, dar nimeni nu își curăță cu ea lingurița de argint.

De aici câteva reguli pentru citirea bidonului.

1. „GL-4/GL-5” pe același bidon. Astfel producătorul uleiului declară că uleiul e bun și pentru cutie, și pentru punte. Dintre uleiurile din catalogul nostru cu categorii GL, aproximativ fiecare al cincilea le declară pe amândouă. Dar este o declarație a producătorului uleiului: dacă se potrivește tocmai cutiei dumneavoastră hotărăște înscrisul din documentația mașinii, nu dubla inscripție.

2. „GL-4+” (GL-4 Plus). O asemenea categorie nu există deloc în API 1560. Ce înseamnă anume „plusul” hotărăște doar cel care l-a tipărit.

3. MT-1. Conform API, această categorie este pentru cutiile nesincronizate ale camioanelor și autobuzelor, iar API subliniază separat că nu acoperă cerințele cutiilor sincronizate ale autoturismelor. Așadar, MT-1 pe bidon nu spune nimic despre potrivirea pentru o cutie sincronizată de autoturism.

Punte, cutie, transaxle: ce se potrivește cui

1. Puntea motoare cu angrenaj hipoid (mașini cu tracțiune spate, SUV-uri, camioane) este teritoriul GL-5. Dacă puntea are un diferențial cu frecare sporită (LSD), API amintește că cerințele de frecare aici le stabilește producătorul punții. Uleiurile marcate LS conțin modificatori de frecare, ca diferențialul să nu scrâșnească și să nu vibreze, iar acolo unde producătorul nu îi cere, ei sunt doar de prisos: asemenea aditivi suportă, de regulă, mai prost încălzirea.

2. Transaxle este cutia de viteze și diferențialul într-o singură carcasă, ca la majoritatea mașinilor cu tracțiune față. De regulă, același ulei unge și roțile dințate ale cutiei, și transmisia principală, așa că cerința o scrie producătorul acestui ansamblu. Uneori este GL-4, uneori un cod propriu al producătorului, iar unii producători indică pentru cutiile lor chiar ulei de motor.

3. Camioane și autobuze. Pentru punți se cere aici adesea nu pur și simplu GL-5, ci SAE J2360. Această specificație provine din cele militare: în 1995, MIL-L-2105D a fost înlocuită de MIL-PRF-2105E, iar în 2005 aceasta a fost anulată și înlocuită cu SAE J2360 (SAE adoptase acest standard încă din 1998). Conform API, un ulei aprobat după J2360 corespunde GL-5 și chiar mai mult (compatibilitate cu etanșările, curățenia roților dințate după oxidare), iar lista uleiurilor aprobate, potrivit standardului SAE însuși, o ține Lubricant Review Institute. Deci „corespunde MIL-L-2105D” pe bidon este o declarație de conformitate cu o specificație înlocuită încă din 1995.

Iar codurile producătorilor de cutii și punți – ZF TE-ML, MAN 341 și 342, Scania STO, VW G 052 … – contează mai mult decât orice categorie API; ce înseamnă ele se explică în articolul despre omologările ZF TE-ML.

75W-90 sau 80W-90: tabelul SAE J306

Vâscozitatea uleiurilor de transmisie este stabilită de standardul SAE J306, iar cifrele lui nu au nimic în comun cu clasele SAE J300 pentru uleiurile de motor. Litera W înseamnă și aici clasă „de iarnă”, dar se verifică altfel: pentru fiecare clasă W se stabilește temperatura cea mai înaltă la care vâscozitatea uleiului ajunge la 150 000 mPa·s. Limita nu a fost aleasă la întâmplare: cu un ulei mai gros, la încercări se distrugeau rulmenții pinionului, iar uleiul însuși, la o asemenea vâscozitate, seamănă cu o unsoare semilichidă care abia curge.

Tabelul de mai jos este după ediția SAE J306 din februarie 2019; în februarie 2025 SAE a publicat o ediție nouă a standardului.

Clasa SAE Vâscozitate de cel mult 150 000 mPa·s la Vâscozitate la 100 °C, mm²/s
70W −55 °C -
75W −40 °C -
80W −26 °C -
85W −12 °C -
65 / 70 / 75 - 3,8-5,0 / 5,0-6,5 / 6,5-8,5
80 - 8,5-11,0
85 - 11,0-13,5
90 - 13,5-18,5
110 - 18,5-24,0
140 - 24,0-32,5
190 / 250 - 32,5-41,0 / de la 41,0

(Limita superioară a fiecărui interval nu intră, în standard, în clasă.)

Acum uitați-vă la titlu. Într-un ansamblu încălzit, 75W-90 și 80W-90 aparțin aceleiași clase: amândouă sunt SAE 90, adică 13,5-18,5 mm²/s la 100 °C. Diferența este la rece: 75W ține limita până la −40 °C, 80W până la −26 °C. 80W-90 în loc de 75W-90 doar dacă producătorul cutiei permite ambele clase. Și rețineți: −26 °C pentru 80W nu este temperatura până la care e comod să lucrați cu el, ci limita la care uleiul aproape că nu mai curge; 75W-90 este mai fluid pe ger, așa că o cutie rece cu el se schimbă mai ușor. Iar 85W-140 își atinge limita deja la −12 °C, așa că iarna se toarnă doar acolo unde producătorul permite asta direct.

Nu zâmbiți: „90” de pe un ulei de transmisie este mai fluid decât pare. După cifră, este de două ori mai gros decât „40” de pe uleiul de motor, dar la 100 °C clasa 90 (13,5-18,5 mm²/s) acoperă partea de sus a SAE 40 de motor și partea de jos a SAE 50 (vezi tabelul de vâscozitate SAE J300). Sunt două scări diferite. Și încă ceva: clasele noi 65, 70 și 75, fără litera W, au apărut în 2019 pentru cutiile moderne, concepute pentru un ulei foarte fluid. Uleiul „75” și uleiul „75W-90” nu sunt deloc același lucru.

Ce înseamnă asta pentru un șofer obișnuit?

1. Cerința producătorului auto, înaintea oricărei alte. Mai întâi codul producătorului mașinii sau al ansamblului, apoi categoria API, apoi vâscozitatea, toate din cartea de service sau din manualul de utilizare.

2. Cuvintele de pe bidon sunt o declarație a producătorului uleiului. „Corespunde”, „GL-4/GL-5”, „GL-4+”, „MT-1” nu garantează nimic prin ele însele; cum deosebiți o omologare de o declarație, se explică în articolul cum verificați omologarea unui ulei.

3. Nu „mai sus”, ci același. GL-5 într-o cutie cu cerința GL-4 doar dacă producătorul cutiei permite asta direct.

4. Schimbul. Multe cutii sunt considerate de producător fără întreținere; atunci se verifică nivelul și se completează cu același ulei (detalii în articolul despre schimbul uleiului de transmisie). La o mașină second-hand cu istoric necunoscut, merită să verificați nivelul și starea uleiului la un service care cunoaște exact acel tip de cutie; schimbați-l doar dacă e nevoie, după procedura producătorului și cu uleiul pe care el l-a prevăzut.

Repet încă o dată: uleiul de transmisie se alege la fel ca cel de motor, după cerința producătorului mașinii, nu după cifra mai mare de după GL. Repararea unei cutii sau a unei punți costă incomparabil mai mult decât bidonul potrivit, așa că „acoperă tot” lăsați-i vânzătorului.

Uleiuri din clasa API GL-5

Toate cele 113 uleiuri din clasa API GL-5