Antigelul astăzi: G12evo, G13 și de ce culoarea nu spune nimic

Sau de ce „roșu” și „verde” nu țin de compoziție

În această secțiune: 15 articole
  1. Pe scurt: despre schimbul uleiului de transmisie
  2. Alegerea lichidului de răcire
  3. Lichidul de răcire
  4. Pe scurt: uleiurile de transmisie
  5. Tosol și antigel, lichidele tehnice ale mașinii noastre
  6. Etilenglicolul și alte realizări în apărarea mașinii
  7. Folosirea aditivilor antigel iarna
  8. Ce este antigelul?
  9. Antigelul astăzi: G12evo, G13 și de ce culoarea nu spune nimic
  10. Lichid de frână DOT 4 LV: ce se completează și când se schimbă?
  11. ATF, CVT și DSG: ce se toarnă în cutiile de viteze moderne?
  12. De ce uleiuri și lichide are nevoie o mașină electrică?
  13. Uleiul de transmisie: GL-4 sau GL-5, 75W-90 sau 80W-90?
  14. ZF TE-ML, MAN 341, MB 236: ce înseamnă omologările uleiurilor de transmisie?
  15. ATF universal: ce înseamnă o listă de douăzeci de specificații?

Se consideră că antigelurile sunt „vechi” și „noi”: cel verde sau albastru este ceva de genul Tosol, cel roșu este „modern”, iar dacă în vas este roșu, atunci și completarea trebuie făcută cu roșu. Vânzătorii din piață susțin bucuros această teorie, iar pe rafturi au apărut între timp și bidoane violet, galbene și roz. De fapt, culoarea nu spune aproape nimic despre compoziția lichidului. Colorantul se adaugă în primul rând ca nivelul să se vadă în vasul de expansiune, iar ceea ce vă protejează motorul nu este scris cu culoare, ci pe etichetă, sub forma omologării producătorului auto.

La ce îi trebuie motorului antigel și de ce nu se poate turna apă în locul lui s-a explicat deja în articolul ce este antigelul. Aici vorbim despre cum s-au schimbat lichidele în sine și cum să nu vă încurcați printre ele.

Glicol, glicerină și apă

Baza oricărui antigel nu s-a schimbat: un amestec de glicol cu apă. Tocmai în proporția corectă acest amestec nu îngheață la ger și fierbe mai târziu decât apa, de aceea concentratul se diluează întotdeauna (și numai cu apă distilată). De regulă este etilenglicol, mai rar propilenglicol.

Noutatea de aici este glicerina. Un antigel modern poate fi făcut nu doar pe bază de glicol, ci și pe un amestec de etilenglicol cu glicerină. Societatea Americană pentru Testări și Materiale (ASTM), în standardul său D3306 pentru lichidele de răcire ale autoturismelor, deosebea concentratele și soluțiile gata preparate de 50% pe bază de etilenglicol și propilenglicol, iar ulterior a adăugat încă două tipuri: concentrat și lichid gata preparat pe bază de etilenglicol cu glicerină.

Un exemplu este G13 de la Volkswagen: o parte din glicol este înlocuită în el cu glicerină, iar producerea unui asemenea lichid generează mai puține emisii de CO2. Va simți motorul dumneavoastră asta? Nu. Dar dacă producătorul mașinii a prevăzut exact G13, atunci trebuie turnat G13, nu „unul la fel, doar mai ieftin”.

Pachete de aditivi: de la Tosol la Si-OAT

Glicolul răspunde de ger și de fierbere, dar metalul este protejat de coroziune de pachetul de aditivi, adică de inhibitori. Pe scurt, aici sunt patru familii (aproximativ în ordinea apariției):

1. IAT – inhibitori anorganici. Silicați, fosfați, nitriți. Este antigelul verde clasic și Tosol-ul de tip sovietic. Aditivii unui asemenea lichid se consumă relativ repede, de aceea trebuie schimbat mai des.

2. OAT – acizi organici. Fără silicați, cu durată lungă de viață. Din asemenea lichide au început antigelurile „de lungă durată”.

3. HOAT și Si-OAT – hibrizi. Acizi organici plus puțini silicați. O asemenea chimie o aleg în mare parte constructorii auto europeni; din această familie face parte și G12evo.

4. P-HOAT (P-OAT) – acizi organici cu fosfați. De regulă, sunt lichidele producătorilor auto japonezi și coreeni. Există și lichide în care, pe lângă acizii organici, sunt adăugați și silicați, și fosfați (PSi-OAT).

Cele patru familii de antigeluri după pachetul de aditivi
Cele patru familii de antigeluri după pachetul de aditivi

Pachetele de aditivi diferite sunt chimie diferită, concepută pentru metalele, garniturile și furtunurile unui anumit motor. Și niciuna dintre aceste familii nu are o culoare „a ei”: același colorant roșu poate fi atât într-un lichid cu silicați, cât și într-unul cu fosfați.

Dar Tosol-ul? Tosol este un lichid din prima familie, făcut cândva după un GOST sovietic, și mulți mai consideră și acum această abreviere un semn de calitate. Dar peste 90% dintre standardele GOST sovietice și-au pierdut valabilitatea în Ucraina încă de la 1 ianuarie 2019, așa că inscripția „conform GOST” de pe bidon nu mai este astăzi o normă pe care să vă puteți baza. Norma pentru mașina dumneavoastră se află în cartea ei de service.

Omologările producătorilor auto: G12evo, G13 și altele

Ca și la uleiul de motor, ultimul cuvânt aparține producătorului auto. Se vede cel mai clar pe exemplul Volkswagen, la care fiecare lichid are și o denumire „populară” cu litera G, și un număr de standard de fabrică TL 774:

  • G11 (TL 774 C) și G12 (TL 774 D) – lichide din anii 1990; împreună cu G12+ (TL 774 F), au fost deja înlocuite cu unele mai noi;
  • G12++ (TL 774 G) – după datele Audi, din anul-model 2005;
  • G13 (TL 774 J) – din anul-model 2008, cu glicerină;
  • G12evo (TL 774 L) – din anul-model 2019, hibrid Si-OAT.

Astăzi, pentru mașinile Audi din toți anii de fabricație, producătorul permite G12evo (cu o singură excepție pentru un anumit motor diesel), iar în Audi e-tron electric este permis să se toarne doar acest lichid. Apropo, la mașina electrică lichidul de răcire răspunde și de baterie, așa că cerințele pentru el sunt specifice (detalii în articolul despre lichidele de care are nevoie o mașină electrică).

Iar acum despre culoare. La același grup Volkswagen, G11 este verde-albăstrui, G12 roșu, iar G12+, G12++, G13 și G12evo sunt în nuanțe de violet. Patru lichide diferite ale aceluiași producător arată în vas aproape la fel – ce să mai spunem despre lichidele unor producători diferiți.

De aceea căutați pe etichetă nu litera G și nici culoarea, ci specificația exactă a producătorului mașinii dumneavoastră (la Volkswagen – TL 774 cu litera potrivită). Ce riscă proprietarul care toarnă un „echivalent” neaprobat de producătorul auto se explică în articolul despre echivalente și înlocuitori.

Se pot amesteca și cât de des se schimbă

Răspunsul scurt este: mai bine nu. Pachetele de aditivi ale unor lichide diferite pot să nu se înțeleagă între ele: amestecul își pierde stabilitatea, o parte din aditivi precipită sau formează depuneri gelatinoase care înfundă canalele subțiri ale radiatorului și ale încălzirii. Cam ca atunci când amestecați într-o oală ciorba și compotul: separat, amândouă sunt bune, împreună merg la gunoi. Doar că aici la gunoi poate ajunge sistemul de răcire, iar după el și motorul, în urma unei supraîncălziri.

Chiar și Audi, ale cărei lichide sunt comune cu restul grupului Volkswagen, distinge în tabelul de service trei cazuri: care dintre aceste antigeluri se pot amesteca în orice proporție, care cu prețul unei protecții mai slabe împotriva coroziunii și care nu se pot amesteca deloc. Și chiar și după un amestec permis, producătorul recomandă schimbarea lichidului (complet compatibile între ele sunt la el doar G12++ și G13). Iar un bidon luat la întâmplare de la benzinărie nu a fost verificat de nimeni pentru compatibilitate.

De aceea vechile reguli de completare, despre care am mai scris, rămân în vigoare: completați cu același lichid care este deja turnat (nu știți ce este acolo – uitați-vă în cartea de service sau întrebați la reprezentanța oficială a mărcii), iar într-o situație fără ieșire – cu apă distilată, după care schimbați tot lichidul din sistem. S-a adăugat o regulă în plus. Treceți la alt lichid – doar printr-un schimb complet: antigelul vechi se scurge în întregime, sistemul se spală cu apă după procedura producătorului și abia apoi se toarnă cel nou.

Cu intervalul de schimb, însă, lucrurile au devenit în același timp mai simple și mai complicate. Lichidele de lungă durată țin mult mai mult decât Tosol-ul, iar primul schimb, după cartea de service, la multe mașini vine abia după mulți ani. Audi scrie în buletinul său de service chiar că lichidul ei nu necesită schimb. Dar asta se referă la lichidul corect, într-un sistem în bună stare. Dacă antigelul s-a tulburat, s-a făcut maroniu, are depunere sau în vas, după câteva completări, nu se mai știe ce este – schimbați-l, fără să așteptați vreun termen. Același lucru este valabil pentru o mașină second-hand al cărei istoric de întreținere nu-l cunoașteți.

Așadar, antigelul se alege la fel ca uleiul de motor: nu după culoare și nu după cuvântul „antigel” de pe etichetă, ci după omologarea producătorului mașinii. Iar dacă este roșu sau violet – asta să-i preocupe pe designerii bidoanelor.

Citiți suplimentar: